Fotbaliștii de la CS U Craiova vor întârzia meciul cu CSMS Iași din cauza delegării la centru a lui Alexandru Tudor: „Se pare că noi suntem cobai”

Fotbaliștii de la CS U Craiova vor întârzia meciul cu CSMS Iași din cauza delegării la centru a lui Alexandru Tudor:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorii de la CS U Craiova vor începe meciul cu CSMS Iași de sâmbătă, ora 17:00, cu cel puțin cinci minute întârziere, protestând astfel pentru delegarea la centrul partidei a lui Alexandru Tudor, anunță DigiSport.

Tudor a fost aspru criticat că i-a dezavantajat pe fotbaliștii craioveni în ultimul meci în care s-a aflat la centru, cel cu Steaua, din sferturile de finală ale Cupei României, din decembrie 2014, ultima care s-a desfășurat pe stadionul „Ion Oblemenco”. CS U Craiova a pierdut atunci cu scorul de 0-1, în urma unui gol din penalty care a stârnit nervi chiar și minute bune după fluierul final: „Se pare că noi suntem cobai. Pe Tudor ni l-au delegat împotriva voinței noastrei și vedem că pe Istvan Kovacs, din aceeași perioadă, nu l-au mai trimis la meciurile Stelei, după problemele de la Tg. Mureș”, au declarat surse pentru cei menționați anterior.

În decembrie, la o zi după ce nervii încă existau pentru cei de la CS U Craiova, oficialii au publicat o scrisoare deschisă adresată lui Alexandru Tudor, în care au descris în termeni duri prestația acestuia: 

„Dumneavoastră ați umbrit o sărbătoare, cu o decizie la fel de „inspirată” ca majoritatea deciziilor importante pe care le-ați luat pe teren în extraordinara carieră de arbitru pe care o aveți în spate. Încă de la anunțarea brigăzii de arbitri pentru meciul cu Steaua am crezut în buna dumneavoastră credință și poate că nu ne-am înșelat. Nu am plecat urechea la zvonurile despre simpatiile dumneavoastră fotbalistice. În schimb, ne-am pus următoarea întrebare: de ce un arbitru recunoscut pentru faptul că distruge meciuri, le fragmentează și omoară spectacolul fotbalistic de fiecare dată când are ocazia, a fost desemnat să conducă o asemenea partidă?”, se arăta într-un fragment din aceasta.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic, a fost înșelată în repetate rânduri
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic,…
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×